Comportamentul pasiv-agresiv este o modalitate deliberată, dar deghizată, de a exprima sentimente de furie, de cele mai multe ori fiind motivat de teama persoanei de a-și exterioriza emoțiile.
În timp ce sentimentul de mânie este în general trăit ca o experiență negativă, pasiv-agresivii îl transformă într-un sentiment de plăcere, ironizând interlocutorul. Nu degeaba acest comportament este deseori numit “zâmbetul agresiv”.
Dacă după interacțiunea cu un copil, părinte, profesor, elev, coleg de serviciu vă simțiți într-un carusel emoțional, sunt șanse foarte mari să fi întâlnit un comportament pasiv-agresivă.
Câteva dintre semnele care exprimă acest comportament:
- Retragerea în sine și imbufnarea, mai degrabă decât susținerea unei opinii coerente;
- Folosirea unor expresii ca”fie…”, “în fine…”, “da, bine…”;
- Procrastinarea sau neîndeplinirea completă a sarcinilor;
- Promisiunea că vor face lucrurile diferit în viitor, știind în sinea lor ca nu sunt altceva decât vorbe goale.
În ultimă instanță, pasiv-agresivii reușesc să îi faca pe cei din jurul lor să-și exprime furia, transferând emoțiile lor celor cu care intra în contact.
Sunt multe motive pentru care oamenii aleg să-si deghizeze furia, dar ceea ce au în comun aceștia este că, de cele mai multe ori, au crescut în medii care le-au descurajat exprimarea emoțiilor:
- Copii ai căror parinți răspund cu pedepse la asertivitatea manifestată de cei mici. Aceștia își dau seama că singura opțiune “sigură” pentru ei este să își ascundă emoțiile negative.
- Familii pentru care aparențele contează foarte mult, caz în care furia, emoție de altfel firească pentru fiecare persoană, capăta o conotație proscrisă. Copiii educați în acest spirit își autocenzurează mânia, plasând-o în afara legii sociale.
Se pot identifica 4 niveluri ale dezvoltării comportamentului pasiv-agresiv de-a lungul interacțiunii dintre subiecți.
- Conformitatea temporară
În acest stadiu, persoana PA (pasiv-agresivă) își exprimă acordul verbal vis-a-vis de interlocutor, dar în realitate amână punerea în practică a concluziilor agreate.
De exemplu, într-o sală de clasă, profesorul le cere elevilor să lucreze în liniste la o sarcină definită. Elevii care, din diferite motive nu sunt de acord (sau un doresc) să îndeplinească această cerință au două posibilități:
- Inițiază un conflict, în care își prezintă punctul de vedere. Profesorul poate, cu iscusință, să îl facă pe elev să înțeleagă de ce a procedat astfel și care sunt beneficiile îndeplinirii sarcinii;
- Își ascunde nemulțumirea, aprobând verbal cerința profesorului, găsind însa tot felul de scuze pentru nepunerea în practică a celor convenite: vrea să mearga la toaletă, nu are creion, începe să-și distragă colegii etc.
Părintii ar trebui să urmărească apariția acestor șabloane în comportamentul copiilor: întârzierea cu care se apucă de lucru, scuze interminabile, care arată dezvoltarea agresivității pasive.
- Ineficiența intentionată
Acum, subiectul își exprimă acordul verbal, însă, spre deosebire de nivelul 1, pune în aplicare cerința, performând în mod intenționat mult sub așteptări.
Pentru exemplu, în aceeași sală de clasă, un copil care pur și simplu nu are chef să facă un anumit lucru inventează o scuză: nu scrie bine pixul. După încercări repetate din partea colegilor/profesorului de a rezolva această problemă, copilul frustrat, se apucă de lucru dar performează intenționat cu mult sub așteptări: scrie neinteligibil, rezolvă cerintele cu superficialitate.
- Escaladarea problemei și răzbunarea
Aceasta etapă este caracterizată de omisiune. Problema nu mai este ceea ce face persoana PA, ci ceea ce nu face. Este una din cele mai frustrante situații pentru cei din jur, pentru că cel mai adesea auzim replica “Dar nu am făcut nimic!”.
Ascunzând în mod voluntar unele informații, din dorința de a răzbuna o (aparentă) nedreptate, poate sa genereze satifacție temporară pentru pPA. Astfel de șicane sunt foarte frecvente între colegii de școala sau de serviciu.
- Autodeprecierea
Persoana este atât de pornită în demersul său încât e gata sa riște foarte mult pentru a ține conflictul închis.
De exemplu, un elev care dorește să urmeze o carieră artistică, dar ai cărui părinți îl motivează către o carieră…juridică să spunem, ajunge să greșească intenționat la examenul de admitere, îi creează probleme de incompatibilitate, ba chiar poate ajunge să se rănească fizic pentru a evita anumite situații.
Există foarte multe cazuri în care persoanele decid că durerea fizică e mai ușor de suportat decât să-și susțină punctul de vedere, deschizând/menținand astfel o stare de conflict.
Observăm că agresivitatea pasivă este de cele mai multe ori rezultatul unei educații bazate pe obediență socială.
De la malițiozități nevinovate pâna la automutilare, comportamentul pasiv-agresiv se manifestă în foarte multe feluri și pe diferite grade de intensitate.
Observarea acestui tip de comportament la cei din jurul nostru ne face responsabili să tragem un semnal de alarmă deoarece comportamentul pasiv-agresiv poate genera probleme în plan sentimental sau profesional.
Deși avem tendința să blamăm aceste persoane, trebuie să înțelegem că acest comportament este rezultatul educației.
Agresivitatea pasivă un este o afecțiune psihică, dar perpetuarea acestui tip de comportament creează un teren fertil pentru instalarea unor tulburări mult mai greu de vindecat.
Nu ezitați să cereti sfatul unui psiholog – vă poate ajuta să înțelegeți și să depășiti aceste situații.
Add Comment